
Dialog
-Mai şopteşte-mi ceva!
-Mai pesimist, mai optimist,
mai crunt şi realist!
-De câte ori nu ţi-a venit să plângi,
să îţi împreunezi palmele pe figură
şi să te duci şi să revii introspectiv,
să îţi impui eşecul, iminent
şi să îţi pară rău, exuberant?
-De ce să intri în sfera repetabilă
a etapelor obligatorii: naştere, căsătorie, moarte?
-Ce poţi să eviţi de aici? De ce ai evita?
Fiindcă doreşti să realizezi atâtea
Şi în final îţi dai seama că e imposibil!
Îţi piere subit pofta de viaţă,
O iubire ratată, o reorientare ambiguă!
Bâjbâi în materia vastă a compromisurilor!
Există doar înainte, trecutul te provoacă
la convulsii şi insomnii copilăreşti!
-Uită-te în jur! Te uiţi?
-Priveşte cu ochii minţii
şi judecă cu pasiunea sufletului!
-Ce vezi? Ce simţi? Ce auzi?
-Ce poţi să eviţi de aici? De ce ai evita?
Fiindcă nu mai doreşti să te afecteze
Şi în final îţi dai seama că este imposibil!
Îţi este frică de realitate,
O fire maleabilă, o viziune detaşabilă!
Te complici fiindcă aşa ţi-e natura,
Te transformi fiindcă e natural...
-Te las! EU doar am şoptit!
-Mai simplist, mai trist,
mai profund şi idealist!